Considera-te in gara.

Si daca maine as pleca? Oare m-as elibera? Ar insemna un inceput sau un sfarsit? Ma vad venind, ma vad plecand si cu lacrimile curgand.

Am ajuns sa vad, sa cred si sa sper tot ce mi s-a zis. Dar acum? Nu ma vad pe mine. Ma simt straina in propria-mi lume. Pun la indoiala tot ce am. Mie teama doar sa nu iasa nimic din mine ca sa si distrug ceva. E doar mintea mea. Intodeauna a fost. Si totusi.. intuitia care mi-a zis intodeauna adevarul?

Am incredere in mine si in puterile mele. O sa fac ceea ce e bine.. pentru mine, cel putin. Dar oare pentru ceilalti? Pentru ei ce voi face? Am ranit atatea persoane si poate o voi mai face. Nu imi doresc asta si nu mi-am dorit-o niciodata. Si totusi o fac. De ce tindem sa ranim persoanele pe care le iubim? E o porcarie..

Nu m-as intoarce in trecut pentru nimic in lume totusi. Tot ce am facut pana acum m-a adus unde sunt azi.Si azi imi e bine. (Mint. Azi nu. Poate maine.) Oricum, nu merita sa regret. Nu mai pot schimba nimic in trecut. Trebuie sa o fac in viitor.

Vreau lucrurile simple ale vietii.

Ma simt ca in gara. Ca o gara.Trenurile vin si ies. Ma parasesc. Ma asurzesc. Ma asupresc. Ma izbesc. Ma lasa sa plang.


NU ma lasa sa mai plang.. Strange-ma in brate, saruta-ma usor si promite-mi ca totul va fi bine.

Departe de tot.

Distanta ma omoara. Lacrimi imi curg suvoaie. Vreau sa plec, sa fug, sa ajung. Unde? Inapoi. De ce? Sa te vad. Macar atat. Nu ma pot abtine sa nu ma pierd in mintea mea. Aici totul e viu. E ca si cand se intampla acum. Simt atingerea. Vad surasul. Ma pierd in privire. Ascult acordurile inimii. Ma primesti in brate? Te visez cu ochii deschisi. Trupul tau mi se inalta in fata la fel ca o sculptura de Fidias.

Soarele imi strabate pielea, nisipul imi cuprinde picioarele, marea imi inunda simturile. Si tu? Esti aici, acolo, in mintea mea. Te potrivesti decorului Marii Mediterane, te potrivesti inimii mele. Mai lipseste o intoarcere in timp cu 200 de ani in urma. Petale de flori pe verandele caselor. Parfumul puternic de trandafiri si magnolie. Agitatia din piete si aglomeratia de oameni. Ma seduc. Acasa. Aici? Acolo? Acolo pentru ca esti tu.

In tot binele e un rau.

De ce atatea prejudecati care nu isi au locul?De ce nu intelege ca pot vedea situatiile nu numai unilateral, ci din toate perspectivele, doar ca acum oricum nu conteaza toate. Nu acum. Si pana la urma, ideea nu e ca eu sa fiu fericita? Nu vreau sa ajung o birocrata nenorocita. Vreau sa traiesc.

Stiu ca traim intr-o lume in care banii fac legea, dar exista lucruri mai importante. Viitorul meu nu vreau sa se invarte in jurul banilor. Vreau sa am un trai decent, dar sa mor eu daca imi doresc un comfort permanent. Vreau sa trec prin anumite lucruri, ca sa stiu ce sa apreciez pe urma.

Nu suport sa fiu inconjurata de persoane cu care sa simt ca nu am nimic in comun, cu care subiectele de discutie sunt atat de superficiale incat mai bine m-as uita la televizor ca tot ar fi mai profund. Trebuie sa ma simt conectata la lume, pentru a nu ajunge vreo prezenta fantomatica.

Nu intelege. Pur si simplu. Nu ma asculta. Imi monopolizeaza viata. Il inteleg. Imi vrea tot binele. Dar nu toate lucrurile trebuie sa fie controlate. Ma doare sa vad ca cu cat cresc, cu atat strange ma tare din curea, pentru ca ii e frica sa nu scap. E viitorul meu in joc, dar vreau sa imi joc singura cartile. Gandesc la rece, dar nu are incredere in asta. Crede ca ii demonstrez contrariul.

Imi pare rau ca o sa ma razvratesc asa impotriva lui la un moment dat. O sa il fac sa sufere. Dar daca va merita, o voi face, pentru ca pana la urma e viata mea. Nu vreau sa imi bat joc de ea, dar nici nu vreau sa ajung la 40 de ani si sa realizez ca nu sunt fericita. Eu nu regret ceea ce fac, dar regret atunci cand trebuie sa o fac din cauza unei constrangeri.

Viitorul meu, fericirea mea, viata mea.. in principal, eu sunt ceea care trebuie sa se ingrijeasca de ele. Restul.. doar foarte putin.

De ieri si pana azi. (III)

Na, poftim! Iar a plecat. Iar m-a lasat sa indur toata suferinta. Ar trebui sa imi sfasii carnea de pe mine, macar asa nu as mai simti. Si chiar credeam ca o sa ramana? Cum pot fi atat de slaba si de oarba? De ce sunt atat de idioata? De cate ori trebuie sa ma mai ard inainte de a ma vindeca? Chiar vrea sa ma vada moarta? Vrea sa ma vada cum devin o umbra? Cum o sa ma pierd in societatea asta de rahat? Nu mai suport, dar nu pot rezista tentatiei. Sunt o masochista. Si ma urasc pentru asta.
Am nevoie de o tigara. Am fumat-o aseara pe ultima. Ma imbrac cu primele haine pe care le gasesc si cobor la chioscul din colt. Realizez ca ar trebui sa mananc ceva astazi asa ca imi cumpar si alimente. Urc, inchid usa dupa mine si ma apuc sa gatesc. Mi-a fost dor. A trecut atata timp. Privesc pe geam si imi dau seama de fapt ce singura sunt. Il sun pe Calin.
"Heei, Calin."
"Buna, Eva, cum iti merge?"
"Aah.. bine. Ce zici, vi pana la mine, sa luam pranzul?"
"Ce vrei sa zici? Te pomeni ca ai gatit?"
"Da. Vi?"
"Vin sa ma otravesc. Ajung in 15 minute."
"Nenorocitule, hai rapid."
Calin, cel mai bun prieten.. Oare ce m-as face fara el?

No Past. No Future. Just Present.

Nu sunt o persoana a trecutului. Uneori ma gandesc la el si imi dau seama ca am facut multe greseli, dar nu regret nimic. Pentru ce as regreta? Am invatat din greselile mele si continui sa invat. Trecutul e al meu, face parte din mine, ma defineste, dar nu ma conduce. Tot ce am facut pana acum m-au adus unde sunt astazi. Si astazi sunt eu insumi, cu capul pe umeri si cu o capacitate de a diferentia binele de rau. Obisnuiam in schimb sa ma gandesc la viitor, dar mi-am zis: pentru ce sa ma gandesc? Trebuie doar sa las timpul sa decida ce se va intampla cu mine. Vreau doar sa traiesc prezentul. Sa imi traiesc clipele importante. Vreau sa uit de mine si de tot. Sa ma contopesc cu natura si cu dragostea. Sa imi vad visele spulberate sau implinite. Sa sper ca o nebuna, chiar daca o fac in van. Nu cer mult. Vreau o viata simpla si sa am langa mine persoanele la care tin. Dar viata, oricum va fi, vreau sa o traiesc, pentru ca peste ani si ani sa am de ce sa imi aduc aminte si sa nu regret ca am pierdut ceva.

Aerosmith - I don't wanna miss a thing.

De ieri si pana azi. (II)

Tremurand, deschid usa si sfioasa ridic privirea catre fata lui, dar simt cum caldura imi inabusa obrajii, in momentul in care realizez ca sunt numai in lenjerie. Ii pot simtii ochii curgand pe trupul meu. Sunt slabita si glasul imi e stins. Ma simt captiva in propria minte si vreau sa urlu, dar in final reusesc sa scot doua cuvinte.
"De ce?"
"Nu e timp de vorba, Eva."
Respiratia mi se sacadeaza, inima vrea sa imi iasa din cutia toracica, sangele imi pompeaza in vene.
"Nu, Victor, nu!"
Ma impinge in perete si isi dezlantuie pasiunea asupra mea. Incerc sa ma opun din rasputeri, pentru ca asta trebuie sa fac, dar nevoia e uriasa, iar el castigator. Uit de mine, de timp, de dragoste si suferinta. Sunt numai a lui in aceasta clipa, dar vreau sa imi apartin. Incep din nou sa ma zbat, dar mainile sale le frange pe ale mele. Vreau sa tip, dar buzele sale imi acopera gura fortat.

De ieri si pana azi.( I )

De trei ore incerc sa inchid macar un ochi, dar tot ce reusesc sa fac se rezuma la holbatul tavanului gol printr-un maldar de ganduri murdare, pline de sila si dor. Un miros greu de parfum ieftin barbatesc si tigari imi inunda simturile olfactive. Nu pot sa nu ma gandesc la posesorul parfumului si inimii mele. Dar pe cat de mult il iubesc, pe atat de mult il urasc.
As do... Nu! Nu am sa ii permit inimii sa ma conduca. Sunt dezgustata de ceea ce simt pentru el, de mine, de tot ce mi-a facut. Trupul imi este spasmodic de atata durere. Ma chircesc cu speranta ca asta va opri tortura.
Gandurile ma coplesesc. Imaginile trecutului mi se proiecteaza haotic in cap. Incerc sa imi gasesc ultimul dram de forta pentru a ma ridica din pat. Ma indrept clatindandu-ma catre balcon, dar involuntar ma intorc catre scaunul unde imi sunt asezati blugii. Caut stingher pachetul vechi de tigari si ma stramb cand imi dau seama ca ultima tigara pe care o mai am este rupta. Asta imi trezeste alte amintiri, impreuna cu reamintirea motivului dependentei mele de tutun.
Dezamagita de mine insumi, ies in negura noptii. Incerc sa imi savurez momentul, dar sunt intrerupta nesimit de trei masini care claxoneaza intens. Este aproape trei noaptea! Sunt nebuni?!. Inchid ochii si incerc sa uit de mine, de locul unde ma aflu. Curand, se aud batai in usa...

A tear for a coin.

Heei, iata-ma din nou in fata acestei pagini incercand sa scriu ce simt acum, dar pur si simplu nu pot gasi inceputul povesti. Stiu ca ma doare. Asta sigur stiu. Dar ce ma doare? Nu am nici cea mai vaga idee. Ma simt prinsa ca intr-o capcana. Incerc sa zambesc, iar colturile gurii se intorc automat in directia opusa..
Nu stiu exact de unde aceasta stare. Chiar mi-s dori sa imi dau seama. Oare as reusi sa indrept ceva? Nu ma simt deloc bine in pielea mea. E ca si cand mi-as dori sa fug de trecut, dar nu sunt indeajuns de rapida.
Ori de cate ori dau tot ce am mai bun din mine, ajunge sa fie mai prost. Cum este posibil? Adica ma simt ca si cand ii dezamagesc pe toti cei ce cred in mine. Inclusiv pe mine. Poate asta e problema?!
Imi trec zeci de adjective in momentul acesta prin cap cu care m-as descrie si sunt putine pozitive. Imi suna a criza existentiala. Urat, nu?
In mod normal nu m-as indoi de mine. Sunt constienta de ce sunt in stare sa fac. Sunt constienta de cate altele sunt in stare, dar s-au intamplat atat de multe in ultima vreme.. incat nu mai am forta sa lupt. Ceva lipseste. Dar, desigur, nici de asta nu am habar.
Cum se face ca sunt in stare sa imi sfatuiesc prietenii destul de intelept, dar cand vine vorba de mine parca nu mai sunt in stare de nimic?
God, sometimes I just wish to be somewhere far, far away from all this crazy shits. Undeva unde sa fiu eu, plaja si marea. Nimic altceva.

Defapt, poate si un mic pestisor auriu?

Don't try to stop me now. I could fall.

I'm feeling like I'm somewhere above the clouds and nothing can't touch me. I'm indestructible.
Dar asta e doar un sentiment de siguranta pe care viata mi-l ofera in acest moment. Nu pot nega faptul ca este extraordinar. Mi-a lipsit sa visez cu ochii deschisi si sa am un zambet aiurit pe fata tot timpul. Dar de ce fac asta? Nu e doar o amagire? Adica sunt fericita. Dumnezeule! Mult prea fericita. Si nu exista decat o singura persoana care ar putea sa imi ia asta. Dar spre multumirea mea, ma indoiesc ca o va face. Cel putin nu foarte curand.
"Lost in space" cred ca e expresia potrivita. :)
Ok. E clar. Am doua probleme mari si late. Una: cred ca la origini sunt o romantica incurabila. Cea ce e dragut, dar poate putin patetic pentru lumea de azi. Si doi: privesc prea mult in viitor. Uneori chiar am senzatia ca visez prea mult la viitor. Adica ar trebui sa nu imi pese atat de mult. Dar cum pot sa schimb ceva ce imi sta in fire? Sau cum pot sa schimb ceva ce imi sta in fire daca nu imi doresc indeajuns de mult? Poate asta e de fapt intrebarea.
Sincer, nici macar nu stiu ce e in capul meu. E perioada aia in care sunt confuza si aberez. Tin sa mentionez ca trec periodic prin ea. De unde mai apare un semn de intrebare. Ciudat cum un set de intrebari conduce la un alt set de intrebari.
Bine. Am deraiat de la subiect, dar nu imi mai aduc aminte ce vroiam sa spun. Acum un sfert de ora ma simteam altfel. Gresit! Nu am uitat, dar ceea ce as redacta acum nu ar mai avea aceasi intensitate. In fine. Ideea era ca sunt fericita si iubesc. Si nu vreau ca asta sa se mai termine. Vreodata.



Ce vise de fetita ..

Asta da!

Marti, 21 decembrie 2010
Pe la pranz ma suna C. care ma invita in oras cu fosta profa de desen. Nu prea stiam exact ce sa fac. Vroiam mult sa merg, dar aveam si alte lucruri de facut. In final am anulat orice altceva si m-am dus. Am ajuns la locul de intalnire cu 10 minute intarziere. Tipic! Ne-am salutat, ne-am pupat si ne-am indreptat catre cel mai apropiat taxi, care ne-a dus la pana la ceainarie. Eu, in tot acest timp, am schimbat cateva vorbe cu C. Era super incantata. Avea sa fie si mai si.
Ne-am instalat frumos pe jos. Am putut admira gusturile profei legate de imbracaminte si accesorii. Intodeauna i-am admirat stilul diferit de a se imbraca. Dar ce pot sa spun, e o femeie incredibila, tanara, frumoasa si cu un zambet de milioane. Si de ce spun incredibila? Pentru ca ceea ce spune, ceea ce gandeste, si in ceea ce crede este absolut extraordinar.
Timp de 3 ore am ascultat-o plina de interes. Cu cat vorbea mai mult cu atat eu ramaneam mai uimita. Nu stiu cum as putea sa va explic tot ce spunea, dar un lucru e cert. Lupta ca lumea sa nu mai fie un loc superficial si ca oamenii sa se implice mai mult in cea ce fac, nu doar sa arate ca se implica ( prin semnarea unor hartii spre exemplu, care nu rezolva nimic).
Pot sa spun ca dupa tot ce am auzit, am plecat de acolo cu ganduri noi si determinata sa fac si eu ceva pentru ca asa cum se spune.. Schimbarea incepe cu tine!

In mintea lui.

Sambata seara, ora 11.59.
Orlogiul incepe sa bata. Vantul adie usor prin draperiile geamului deschis. De doua ore ma zvarcolesc incontinuu. Nu pot sa adorm.
Sangele-mi pompeaza in vene. Trupul mi se cutremura. Gura imi saliveaza. Creierul imi e inghetat. E ca si cand trebuie sa ma droghez. Trebuie sa ma droghez cu ea. Pentru ca de cand am intalnit-o, ea a devenit viciul meu, drogul meu. Sunt ca un diabetic fara insulina. Ma uit in jur, o vad pe ea. Inchid ochii, o vad pe ea. Oriunde m-as duce, orice as face, imaginea ei ma urmareste. Nu imi pot explica de ce sunt atat de indragostit de ea.
Ador sa ma scufund in parul ei ca valurile unei nopti de vara pana-n rasarit. Sa ii alint buzele voluptoase si trupu-i fierbinte, alb ca laptele.
Oare asta e dragostea? Drogul suprem? Te afunda intr-o stare euforica din care nu ai scapare. Treaz sa fi, iar dorinta te arde pe interior. Drogat sa fi si iti mai doresti.
Insa inainte de asta, nu aveam nimic. Nu vroiam decat sa mor, sa dispar intr-o rapa adanca. Dar a aparut ea si mi-a "luminat" calea. Dar nu era lumina zilei. Era o lumina launtrica, a propriei sale vieti. M-a orbit.
As face orice pentru ea. As ucide. M-as sinucide. Nu ar conta atata timp cat o stiu a mea. Sunt dependent. O iubesc, o doresc. O privire a ochilor ei negri, adanci, in care te pierzi, imi induc transa dorita.
Suna telefonul.
Duminica, miezul noptii. 00.01.
Ea m-a sunat. Era speriata. Plangea. Nu mi-a spus ce are, doar ca ma iubeste, inainte sa imi inchida telefonul in nas. Acum eu sunt speriat. Inima imi sparge pieptul.
Fug. Fug la ea.
Duminica noapte. 1.00.
Ajung. Bat la usa. Nu raspunde nimeni. Nelinistea ma omoara. Tremur. Incerc usa. E deschisa. Intru. O strig si nu raspunde. Linistea ma sfasie. Lumina de la baie palpaie. Sange se prelinge pe usa intre-deschisa.
Visez? Ma apropii si raman blocat cu ochii atintiti asupra cadavrului gol din cada. Imposibil! Moarta? Nu.. Ma holbez fara puterea de a crede. O ating si e inca fierbinte. Nu s-a intamplat demult. Daca ajungeam mai devreme... O, iubita mea! Sunt incitat de goliciunea trupui ei, dar nu pot sa o am. Am pierdut-o. Ochii ei privesc rugator spre mine. Ii mangai obrazul si imi trec degetele peste sanii ei. Imi revin in cap scenele noastre de dragoste. Cateva lacrimi mi se rostogolesc pe obraz. Ii sarut buzele si ii inchid ochii.
Toate gandurile imi fug intr-o directie. Ma trec fiorii cand imi dau seama ce-am sa fac.
Observ cutitul de pe gresie. Ii studiez lama plina de sange inchegat. E cutitul care mi-a luat "viata". E cutitul care mi-a luat viata.
Imi strapunge carnea cu usurinta. E atat de rece. Simt cum imi pierd puterile. Scap cutitul. Cu un ultim efort ii iau mana intr-a mea si ii spun: Adio!
Viata mi se scurge din corp. Ochii mi se incetoseaza. Imi este atat de somn. Noapte buna, Eva! Noapte buna! Te iubesc!

You could kill me, if you want..

Nu ma atinge! Sa nu te prind. Te urasc din toata fiinta mea. Nu poti sa ma faci sa ma intorc inapoi. Pur si simplu nu poti! Ai distrus totul, totul. Chiar si ultima farama de respect. Ai lasat un gol in urma ta, mi-ai luat tot ce aveam mai bun. Au ramas doar durerea, tristetea si ura. Ai aruncat o umbra asupra sufletului meu. Mi-ai deschis toate usile inimii si le-ai lasat asa, ca oricine sa caute aiurea, ca oricine sa ma rupa, sa ma nimiceasca. Candva spuneai ca iti pasa. Asa te pricepi tu sa iti arati sentimentele? Ce ai spune daca data viitoare m-ai lasa in pace? Dar stai, mai bine pentru totdeauna.

Acum te scuzi? Iti pare rau? Vrei sa iti iert greselile? Spui ca ma iubesti? Tu chiar crezi ca eu mai cred asa ceva? Nu mai inghit nimic din ce spui tu. Mi-ai intors stomacul pe dos. Dar genunchii mei inca tremura.. Inca ma balbai.. Inca ma pierd. Inca ai acel efect de drog asupra mea. Sper ca esti fericit.

Ah, de ce nu pleci? De ce nu ma lasi? De ce ma iei in brate? Vreau sa scap de tine si nu pot. Nu ma lasi. O sa devin iar vulnerabila. O sa ma ranesti inca odata. Nu o sa mai rezist, inima mea nu o sa mai reziste. Adori sa ma vezi asa. Stiu asta. O vad in ochii tai.

Saruta-ma si taci!

''Căci scris a fost ca viaţa ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.'' Mihai Eminescu - Ce e amorul?

Fug. Fug in neant. Picioarele mi se misca greoi. Incotro? Catre cine? De ce? Incep sa gafai. Nu mai rezist, dar trebuie. Altfel imi gasesc sfarsitul aici. Intr-un loc uitat de lume. Intr-un loc ce imi apartine. E taramul calcat doar de "picioarele" mele. Si asa va ramane. Puterile ma lasa. Simt cum alunec in abis. Nu reusesc sa scap. Nu reusesc sa ies. Sunt blocata. Ajutor?!

Ma ajunge din urma. Vrea sa ma doboare. Imi rasufla in ceafa. Respiratia rece ca gheata imi ajunge pana in oase. Imi este frig. Ma uit in spate. Nimic!

Ma impiedic si cad. Dumnezeule, nu! Ma tarasc pe pamantul umed. Dar inaintarea devine imposibila. Ma scufund in noroi. Ma sufoc. Ma inghite. Vreau sa scap! Nu!!

Nu ma aude nimeni. Sunt atat de fraiera. Trebuia sa ii las, sa il las. De ce nu am facut asta? Acum sunt singura. Asa voi fi mereu.

O sa mor. Am murit. Sunt moarta. Adio!

"Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieti, eu veneam din morti."
Tudor Arghezi - Morgenstimmung

Chiar si prietenii pleaca.

Draga V,

Cand o prietenie se rupe, o parte din tine se rupe cu ea. Te simti letargic, nostalgic si fara un sens anume.
Stand si gandindu-ma la ce mi s-a intamplat cred ca pur si simplu nu a fost sa fie. Dar chiar am crezut ca suntem prieteni sti, ca deh, atata timp in care eu te-am ajutat, sau incercam si atata timp in care tu imi ascultai of-urile si aberatiile. Cum sa pui punct fara macar o explicatie? Omule! Si tu esti de vina! 'Oi fi si eu da pentru ce sa faci asa? Chiar nu ai auzit de discutii? Adica eu stiu.. am aflat de mult partea asta, dar nu m-am gandit ca o sa ai de gand sa o aplici la mine.
Adevarul e ca imi e dor de amicul din tine si ma intristez cand ma gandesc ca ai ales sa dispari asa. Mai cunosc cazuri si la alte persoane, dar altii s-au descurcat mult mai bine sa isi acopere urmele.
As fi preferat sa imi raspunzi la telefon si sa imi spui:
"Tu! Eu nu mai vreau sa vorbesc cu tine si sa te vad niciodata. Adio!"
Crede-ma ca apreciam mai tare decat lasitatea de a disparea pur si simplu fara vreun cuvant.Chiar nu inteleg ce te-a facut. Am o idee, dar doamne iarta-ma era o joaca. Parca tu erai genul care stia de gluma?!
Ma tot rog sa imi treaca socul, pentru ca e un soc intr-un fel sau altul. Dar pe bune.. chiar asa?Nu credeai ca o sa aflu intr-o buna zi? Fi serios. Data viitoare sterge din lista ta si prietenii prietenului pe care il ejectezi.

Cu sinceritate si amar,
Diana.

P.S: Sa ai o viata minunata si ai grija de tine si pe cine mai pui ochii ca ti-ar fi greu sa te lupti inca odata.

Vai!

O, Doamne! Ce ma fac? Nu stiu cum o sa reusesc vreodata sa imi tin gura si nerabdarea in frau. Si dupa ce ca nu pot, incep sa ma agit ca o zapacita degeaba fara un sens anume si nu stiu ce sa fac in continuare. Banuiesc ca trebuie sa imi ling "ranile" ca altceva nu imi vine in minte.
Stau aiurea si privesc in gol. Cum tot ajung in situatii de genu? De ce viata mea pare sa fie o insiruire de intamplari hilare sau chiar penibile la care ori de cate ori ma gandesc imi vine sa intru in pamant la 5 metri adancime? Cand o sa am intelepciunea necesara de a nu mai pica in astfel de lucruri si sa ma mentin la linia de plutire.
Chiar ma simteam excelent acum ceva timp. Mai mult decat execelent: Genial! Dar cum nimic nu dureaza la nesfarsit desigur ca si starea asta s-a terminat. Ok, acum au intervenit mai multe motive, unele chiar de ordine "interioara" din punct de vedere fizic (care intodeauna m-a afecteaza groaznic) si altele de ordine sufleteasca. Asta e diferita pentru ca sunt pentru prima data in fata unei probleme ca aceasta si inca nu am gasit calea spre rezolvare. Timpul suna bine, dar nu indeajuns de bine asa ca trebuie sa imi lucrez putin mintea pentru ca nu sunt numai eu implicata.
Si pe langa asta, eu chiar mi-as dori, dar nu pot decide de una singura. E vorba de doua persoane..una sunt eu si cealalta e el.

"Tu nu intelegi ca vreau?"
"Dar nu ajunge sa vrei. Trebuie sa si faci?"
"Si cum intentionezi sa fac asta?"
"Tu trebuie sa sti. Tu esti responsabila cu asta."
"Multumesc. Imi esti de mare ajutor."
"Nu am cu ce sa te ajut. Exista lucruri de care tu trebuie sa iti dai seama si sa le pui in practica."
"Dar nu as vrea sa fie asa. Am nevoie de ajutor."
"Ajutor?! Pe lumea asta esti tu cu tine si desigur cu mine pentru ca eu sunt tu si tu esti eu. Adevarul este ca tu ne strici toate socotelile in legatura cu viata noastra."
"Dar tocmai ai spus..."
"Stiu ce am spus. Dar tu esti de vina!"
"Ti mortis sa ma invinovatesti si bulversezi total?"
"Da!"
"Te urasc!"
"E imposibil."
"Ba nu. Te urasc chiar daca asta inseamna sa ma urasc pe mine insumi. Nu putem trai una cu cealalta"
"Imi lasi o singura alternativa."
"A, da?Nu ai fi in stare."
"Crezi? Urmareste-ma.."
Lama ascutita straluceste in lumina lunii. Un ranjet malefic i se intinde pe fata.
"Nu!"
Mana ii tremura..
"Ba da! Daca nu putem trai, atunci vom muri."
"Esti nebuna."
"Stiu."
Ii strapunge carnea incet si sigur. O durere le sfasie sufletul. Se aude osul sub actiunea cutitului.
"Adio."
"Esti o nebuna."
"Nu e nimic nou in asta." se aude ca un suierat stins..

Unele lucruri nu se schimba.

Unele lucruri nu se schimba niciodata. Oricat vrei, oricat incerci raman la fel: ca soarele care rasare in fiecare dimineata sau faptul ca iubirea ne raneste pe toti sau motivul pentru care s-a legat o prietenie. Am trecut prin atatea rafale de vant, furtuni si tsunamiuri ca acum totul sa fie linistit.. Iar tot ce a stricat natura sa se repare cu ajutorul timpului si intelegerii. Dar se repara intr-o parte ca natura sa strice in alta. E un ciclu necontenit al vietii mele si probabil al multor altii.
As vrea ca macar odata sa nu mai am parte de "dezastre naturale"! Pentru ca nu cer prea mult, zic eu. M-am saturat pana peste cap de conflicte aplanate doar de forma ca prin spate sa se intample tot felul de lucruri bizare. Si eu fac parte din categoria asta desi sunt contienta cat de idioata trebuie sa fiu. Dar sunt atat de obosita sa o fac pe tipa care incearca sa fie totul bine incat mi s-a acrit si nu imi mai pasa prea mult de cea ce fac. Probabil ca o sa imi treaca "oboseala" asta, dar atunci nu cred ca va mai conta cu adevarat, asa ca lucrurile vor ramane la fel.

I really miss her.

Imi e dor de ea, de replicile ei absurde, de modul cum ma enerva, de incercarile mele sa aflu ce are, de o discutie inteligenta, de idei nebune, de cum ma amuza prosteste, de felul ei neconvectional de a fi.
Am visat ca o strang in brate si nu ii mai dau drumu sa plece. Modul cum am simtit-o la piept m-a inmuiat toata. Cand am privit-o parea atat de schimbata. Avea ceva...ceva ca o stralucire interioara ciudata. A avut-o intodeauna, dar acum era diferita. imi povestea cea ce eu deja vedeam, dar cu motivele pentru care s-a intamplat. Era mai deschisa si zambea continuu.
Acum nu ma pot intreba decat daca ar putea fi adevarata povestea. Daca s-ar adeveri as fi foarte fericita pentru ea.
Ahh..abia astept sa o revad dupa atata timp. Nici macar nu stiu cum ii e acolo. Si e enervant!

Din nou acasa. Simt mirosul placut al verii cum se risipeste treptat printre norii care devin tot mai plumburii. Trec rafale de vant necontenite prin parul meu. Mai sunt 3 saptamani si incerc sa ma agat cu disperare de timpul disponibil. Inchid ochii si revad toate momentele frumoase ale verii. Cum am cunoscut o multime de lume de la care am invatat cate ceva despre ce ar trebui si nu sa fac. Cum am castigat incredere in mine printr-un simplu sarut al baiatului perfect. Acum sunt stapana pe mine si pe fortele mele. Sunt constienta ca daca imi doresc ceva pot avea acel lucru daca lupt indeajuns de mult si de bine. Nu sunt usor de intimidat tocmai pentru ca stiu exact cine sunt si de ce sunt capabila. Am obosit sa mai fiu la cheremul persoanelor care nu merita. Am obosit sa fac lucrurile doar ca altora sa le fie bine. Am reusit sa imi infrunt temerile si sa imi scot prostiile din cap. Nu mai sunt diplomata pentru orice. doar pentru cea ce conteaza. Cand vorbesc direct e mai usor sa ma exprim decat daca vorbesc pe sleau. Si cand ma gandesc tipul ala a facut majoritatea lucrurilor astea din capul meu. El a determinat reactiile acestea in creierul si inima mea. Si ii multumesc pentru asta. Din pacate nu stiu daca voi reusi sa ii spun vreodata. A meritat orice greseala facuta pentru castigul experientei. Au meritat toate lucrurile pe care le-am facut ca sa ajung unde sunt astazi. M-am maturizat. Si pe langa asta. chiar m-am distrat in vacanta. Era de asteptat pentru ca mi-am propus sa fie cea mai reusita vacanta de pana acum. A fost extraordinar de interesanta.

Dl. Nimeni!

De curand am fost intrebata cine mai e prietenul meu, iar raspunsul meu la intrebare a fost dl Nimeni. Cine e dl Nimeni? Pai e un tip interesant. A fost "prietenul" multora. E inteligent si arogant. Iti alimenteaza iluzia ca iti este bine cu el cand defapt totul e mai perfect fara. Dar si tu il accepti in prima faza pentru ca vezi ca alaturi de el esti libera din toate punctele de vedere. Si cand te astepti cel mai putin, te face sa suferi. Observi ca tot ce ai crezut dispare miraculos si mai sa ai o depresie.. Trec cateva zile si incepi iar sa crezi in el. Sa il ierti si sa ii dai dreptate din nou. E un ciclu care se repeta pana cand gasesti o persoana in carne si oase care sa ii ia locul. Dar si aceea te face sa suferi(chiar mai rau) si ea nu se mai intoarce. Astfel Nimeni devine mai malefic. Se reintoarce si iti repeta toate acele lucruri cum ca e cel mai bine asa pana cand tu chiar crezi. Incepi sa te simti bine din nou si atunci te doboara, sa suferi iar. Acesta e stilul lui. Vrea sa suferi sau sa te aduca cu picioarele pe pamant. Sa iti arate cat e el de tare. Se cam pricepe...