Puterea resemnarii.

Viata e infecta.e infecta si apoi mori.realizezi ca nu ai reusit sa faci nimic.iar anii trec neincetat.si parca tot mai repede.Nimic nu merita pe lumea asta..poate doar familia si atat.in rest cand iti e lumea mai draga se gaseste cineva sau ceva care sa ti-o traga pe la spate.Nu merita sa iti bati capul prea mult..Fericirea tine o vreme dar nu e vesnica.Ea e urmata de o perioada rea.Tot timpul.Dar nemeritand sa iti bati capul poti foarte bine sa te resemnezi.si sa spui:asta e.asa va fi tot timpul.de ce s-ar schimba ceva acum?Desi..o vorba inteleapta spune ca daca reusesti sa treci de anii grei din viata ta..vei realiza ca acei ani au fost cei mai buni din viata ta.si asa e.cine sunt eu sa contest asta?.mai ales ca intr-o perioada grea ajungi sa te cunosti mai bine.sa cunosti anumite sentimente chiar daca sunt suferinta.agonie.singuratate.nostalgie.tristete..acum ai ocazia sa te inveti cu ele.sa inveti sa le opresti.iar daca vei mai da vreodata peste ele sa nu te mai afecteze chiar asa.iti poti cauta limitele disperarii..o sa descoperi cel mai probabil ca te poti tine foarte bine pe picioare.cam oricat de greu ar fi.iar cei care simt ca nu mai pot.vor vedea ca vor mai putea..deci cum va fi?.va fi bine.Resemneaza-te chiar daca asta nu e chiar cheia succesului.dar macar iti insenineaza ziua cat de cat.La mine merge..Noi spre deosebire de obiecte..ne revenim daca as putea spune asa.Un obiect distrus ramane un obiect distrus.de obicei fara cale de reparare.Dar noi oamenii..noi daca am fi distrusi din cauza sentimentelor dureroase..noi ne putem reveni prin cautarea unor sentimente de fericire.Deci suntem reciclabili intr-un fel..desi nu e cuvantul potrivit.deci ce sa zic..incearca sa te resemnezi si te vei simti intr-un fel mai bine.Have a nice day!

Crezi ca sti cu adevarat cine sunt eu?.

Niciodata poate nu vei afla cine sunt eu cu adevarat.Tu poti doar spera sa se intample.Dar o parte din mine tot va ramane in umbra personalitatii mele exteriorizate..Unii au impresia ca ma cunosc..S-ar putea sa ii dezamagesc daca le spun ca exista posibilitatea sa se insele..Poate si eu cred ca ii cunosc pe unii..asta fiind doar impresia.Uneori e nevoie de ani intregi sa cunosti pe cineva..si poate nici atunci nu o vei cunoaste cu adevarat.
Eu sunt eu.O persoana ca oricare alta..dar care prin definita ei devine unica.Sunt pura combinatie a ADN-ului parintilor mei..o combinatie unica care are ca rezultat corpul si personalitatea in intregime ale mele.particularitatile care ma fac unica..asa cum e fiecare om in parte.Dar poate corpul meu nu e unic.Se spune ca in lume mai exista cel putin o persoana care se aseamana izbitor cu tine.Sau poate..acum ceva timp am citit o carte..in care o fata isi folosea propriul trup pentru placerea ei fizica..si a altora..barbati si femei.Si simtea ca trupul nu ii mai apartine..el fiind deja ofranda lor din partea ei.Poate ca intr-o zi nici trupul meu nu imi va mai apartine in totalitate..Dar nu va fi nici ca in carte unde totul e cam exagerat.Dar e vorba de cea ce vreau sa exprim..Asa ca imi ramane personalitatea.
Personalitatea e numai si numai a mea.De multe ori am incercat sa ma analizez profund..Dar de fiecare data omit fara sa vreau ceva.Dar cea ce stiu e ca sunt una dintre cele mai altruiste persoane pe care eu le cunosc.Si de multe ori ajung sa sufar din cauza asta.Pentru ca deseori ma gandesc numai la alti si rareori la mine.Si cand spun ca sufar..ma refer la faptul ca grupul care tocmai ma imprejmuia se risipeste la nevoie..uneori ramanand una sau doua persoane..alteori nimeni.Si asa ajung sa cred ca ar trebui sa mai dau naibii lumea si sa ma gandesc la propria persoana mai mult.Dar in final..m-am obisnuit.si m-am resemnat.
Intodeauna..desi nu recunosc.Sunt foarte sensibila.Ma simt jignita si ofensata imediat..dar incerc sa ma calmez.pentru ca stiu ca de multe ori nu as avea de ce sa ma simt asa.Imi place sa pun suflet in orice fac.Si deseori sunt foarte temperamentala.Se mai intampla sa ma surprind si pe mine.Am ceva probleme cu luarea de decizi..dar asta e din cauza faptului ca vreau sa cantaresc fiecare factor pana sa iau decizia finala.
Un lucru care ma mai amuza uneori e faptul ca sunt o romantica incurabila.Visez la romantism cu ochii deschisi..."Ofera-mi romantism si sunt a ta" era o expresie la care ma gandeam mai de mult..Si cum romantismul are nevoie de imaginatie..ei bine chiar nu stau rau la capitolul asta.Am ideii cu tonele.doar ca nu se si realizeaza neaparat.
Ar mai fi cate ceva..dar prefer sa nu le zic aici..sau pur si simplu sa le pastrez pentru mine.Mai bine ar sta ascunse in sufletul meu si astfel nu ar rani pe mine..desigur.in afara de mine.Dar oricum..doar asa imi pot pastra misterul personalitatii mele..Tot timpul uimind.

Ce e cu mine?

Ce se intampla cu mine?cum de nu mai stiu ce.cand.cum.si cand sa fac.ma simt confuza.cand e rece.cand e calda.cand e buna.cand e rea.cand ma simt bine.cand ma simt rau.nu stiu de ce am sentimentele astea..Toate lucrurile astea..care mi se intampla..se resfrang asupra mea.Bun.si ce e drept.imi convine.ca pot fi de ajutor.dar eu stiu..poate nu ar mai trebui sa intru in sufletele oamenilor chiar asa..chiar daca cer permisiunea..sa astept pur si simplu sa se destainuie ei..desi.ma obsedeaza acest gand.ei tin totul in ei.cum e posibil asa ceva?.oare chiar sunt singura care vrea sa vorbeasca despre ce i se intampla?.nu stiu.nu stiu ce sa mai cred.Dar orice ar fi..pana la urma..sper sa fie ok.pentru ca alceva..nu stiu ce sa sper.

P.S.nu e vorba despre nimeni aici.

Vise.

In ultima vreme..visele mele au fost din ce in ce mai ciudate.Nu am mai avut astfel de vise.Experienta este noua pentru mine..si de asemenea foarte incitanta.Cu anumite simtiri pe care nu le uiti asa usor. Doua dintre ele mi-au atras in mod deosebit atentia..primul..ar fi un cosmar.Al doilea..ar putea fi un cosmar si el.Doar ca mie mi-a facut o ciudata placere..stiu.suna masochist.dar m-am simtit atat de bine.. Deci primul cosmar..ei bine.am plecat de la scoala.m-am intalnit cu un fost amic..dar era atat de schimbat.atat de ciudat..am vorbit putin.si m-am intors inapoi.si de aici totul a inceput.Stiu ca fugeam.fugeam sa gasesc iesirea.eram confuza.ma pierdeam.nu stiam unde sunt.mintea mea nu reusea sa functioneze rational.singurele conectate la realitate erau picioarele mele care nu se mai opreau din fuga.coridoarele pareau atat de lungi si intunecate..ma cuprinse teama?!.Dar dintr-o data s-au oprit.mintea a inceput sa functioneze din nou.Am realizat unde sunt.In partea vestica a coridorului de la etajul doi..Nuu!!eram din ce in ce mai confuza.Din nou?! am inceput sa fug..fugeam cat ma tineau picioarele..dar apoi..ciudat.am realizat ca visez.M-am trezit.eram toata numai un lac.ma simteam groaznic.Si acum ma intreb cum de nu am inceput sa tip sau sa ma zbat in timpul somnului..dar banuiesc ca poate totusi nu am astfel de iesiri.. Al doilea vis.si cel mai interesant.a fost.. Ma aflam intr-o padure.dar nu eram singura..eram inconjurata de oameni..defapt cred ca erau prieteni de ai mei?.dar nu sunt sigura..am pierdut o parte din detalii atunci cand m-am trezit.Stiu ca am vazut fetele tuturor personajelor din visul meu.A venit o fata spre mine..mi-a zis ca a intalnit o fata si doi baieti..din aceia in stil emo..imbracati numai in negru si machiati in acelasi mod..Undeva ..era o prapastie.m-am apropiat.Acolo jos erau cei trei..Stiu ca fata fetei..am vazut-o clar..Era roscata cu parul scurt..foarte alba la fata..un contrast uimitor cu ochii ei negri conturati de aceasi culoare.M-a privea.O priveam..si am stat asa..Pana cand a devenit cosmar.Acea fiinta..acel om care ar face orice sa il urasc.si da il urasc.a venit sa se certe cu mine.fara motiv.tipic.Apoi a disparut.Mi-am intors privirea din nou spre fata aceea..ma privea atat de curioasa.Apoi a aparut din nou fiinta acea cu chef de cearta.Cu un pistol in mana de data asta..s-a intors cu spatele spre prapastie si a tintit spre cer.Oamenii aceea..fugeau inebuniti.Erau ingroziti.M-am ascuns dupa o masina..Era neagra..Dar in partea cealalta.A mai venit un om.cu mitraliera.M-a vazut cum m-am ascuns.Banuiesc ca m-a recunoscut.Stia ca El vroia sa ma omoare pe mine.asa ca nu a stat pe ganduri.m-a impuscat.Dar m-am ferit.m-a nimerit in deget.Dar m-am facut ca am murit.Dar era atat de insetat de sange.sa ma vada moarta incat m-a impuscat inca o data.si inca o data.am numarat de cinci ori.in cap.Dar eram constienta..doar am putut sa numar.si totusi nu simteam nici o durere..simteam cum ceva ciudat ma invaluie.o placere macabra..o liniste mormantala..pacea interioara.Apoi totul s-a intunecat..iar eu m-am trezit.Senzatia acea de moarte..de pace si liniste.a fost atat de intensa.Mi-a placut..si din nou repet.da e masochist.

Din nou.

Scuze...din nou.asta e tot ce pot spune.o greseala din partea mea.o actionare fara gandire.acum parere de rau.Stiu ca te-am ranit..si ai tot dreptul sa fi suparata pe mine..stiu asta.si totusi...as vrea sa nu te superi.dar te inteleg.In ultima vreme tot asa s-a intamplat..actionam aiurea fara sa gandesc rezultatul : unul rau.care din nou.devine parere de rau.Am senzatia ca ma pierd..ca prietenia noastra s-a schimbat..nu mai e asa cum era odata.Fac tot posibilul revenirii..dar poate nu intr-o modalitate buna.Exagerez.asa e.doar ca ma simt legata de tine..esti una dintre cele mai bune prietene ale mele..una dintre cele mai importante..
Ma pierd..te pierd.Nu vreau!.ma opun total acestui gand.vreau sa lupt.trebuie sa lupt.nu vreau sa pierd o prietenie ca aceasta.de aici imi iau majoritatea lucrurilor ce ma fac fericita.
Imi e atat de dor de tine..cand ma gandesc.simt cum mi se umezesc ochii..iar o lacrima amara mi se prelinge pe obrazul cald..Imi aduc aminte ce legate am devenit la un moment dat una de alta.situatia de atunci ne-a facut asa..dar speram sa nu ne indepartam una de alta..chiar si acum cand totul a revenit la un oarecare normal.
Esti prietena mea..vreau sa raman si eu a ta.

Confuzie.Temeri.Indoiala.

Uneori ma intreb daca chiar ma iubesti asa cum zici.De multe ori simt ca ma vrei(desi exista o posibilitate ca aceasta sa fie doar imaginatia mea),dar alteori simt ca ai vrea sa stau departe... Stiu ca poate chiar nu ar trebui sa imi fac probleme,dar oricat as incerca ma intorc tot la ele.In sufletul meu incoltesc temeri si indoieli.Radacinile lor cresc tot mai mari.Odata cu trecerea timpului sunt constienta ca se apropie ziua despartirii.E exact ca atunci cand te nasti.Cu fiecare zi trecuta esti tot mai aproape de moarte. Dar nu vreau...Nu cred ca as fi in stare sa imi revin.Stiu ca atunci cand vei pleca...vei rupe o bucata din mine care va fi intodeauna a ta.In urma..va ramane o gaura care ma va durea deseori cand ma voi gandi la tine. Probabil..cu timpul se va cicatriza.Dar niciodata nu va mai fi la fel.Orice dragoste..lasa o urma..o urma dureroasa. Si da,nu sunt pregatita sa te pierd.Nu sunt sigura ca voi fi vreodata.De obicei sfarsitul apare apare atunci cand iti e lumea mai draga..fix cand te astepti mai putin. Poate toate acestea suna patetic.Poate ma injosesc singura.Dar pentru mine acesta e adevarul.Mi-am daruit inima tie si nu pot decat spera ca vei avea grija de ea. Dar oare de ce indoiala si-a gasit loc sa isi faca radacini tocmai in sufletul meu?Chiar nu aveam nevoie.As vrea sa ma ajuti sa le dezgrop si sa scap de ele. Probabil ca nu vom fi impreuna pana la adanci batraneti.Avem o viata lunga in fata si inca multe lucruri de experimentat.Dar macar atat cat va fi..vreau sa fie frumos. Te iubesc.

Intre ratiune si suflet.

In viata..de multe ori suntem pusi sa alegem intre ratiune si suflet..intre cea ce gandim si cea ce simtim..cand mintea ta..iti zice sa pleci dracului de acolo.sa scapi de ceva ce se poate transforma in cosmarul vietii tale...dar inima..sufletul care iti zice..nu pleca.ramai..ramai ca are nevoie de tine..iar tu de el..doar il iubesti.dar pe timp de rascruce incepi sa te gandesti..din nou..sa te gandesti daca chiar il iubesti..cu dar si poate...si ajungi la concluzia ca ai fi ok si fara el.dar incepi din nou sa vorbesti cu el.si stimti cum in tine dragostea infloreste din nou..cum ai vrea sa il simti la pieptul tau..
Si stai...si iti pierzi noptile gandindu-te daca merita sau nu..si de fiecare data realizezi ca nu merita..dar din nou iti schimbi parerea pentru ca il iubesti.confuzia din capul si sufletul tau e o groapa fara fund in care simti ca te afunzi din ce in ce mai mult..stiind ca nu vei mai avea cale de scapare..dar preferi sa nu mai ai..decat sa il pierzi pe el..cel putin deocamdata.dar si atunci cand vei vrea sa termini..oare vei mai putea iesi?.

Ochii mi se umezezesc cand ma gandesc la asta..nu inteleg de ce..ar trebui sa nu imi pese.ar trebui fiind cuvantul de baza.dar normal ca nu pot.doar am fost construita sa imi pese.si pe langa asta..e vorba ca nu imi pot ignora de tot sentimentele pentru el.