sâmbătă, 2 iulie 2011

Considera-te in gara.

Si daca maine as pleca? Oare m-as elibera? Ar insemna un inceput sau un sfarsit? Ma vad venind, ma vad plecand si cu lacrimile curgand.

Am ajuns sa vad, sa cred si sa sper tot ce mi s-a zis. Dar acum? Nu ma vad pe mine. Ma simt straina in propria-mi lume. Pun la indoiala tot ce am. Mie teama doar sa nu iasa nimic din mine ca sa si distrug ceva. E doar mintea mea. Intodeauna a fost. Si totusi.. intuitia care mi-a zis intodeauna adevarul?

Am incredere in mine si in puterile mele. O sa fac ceea ce e bine.. pentru mine, cel putin. Dar oare pentru ceilalti? Pentru ei ce voi face? Am ranit atatea persoane si poate o voi mai face. Nu imi doresc asta si nu mi-am dorit-o niciodata. Si totusi o fac. De ce tindem sa ranim persoanele pe care le iubim? E o porcarie..

Nu m-as intoarce in trecut pentru nimic in lume totusi. Tot ce am facut pana acum m-a adus unde sunt azi.Si azi imi e bine. (Mint. Azi nu. Poate maine.) Oricum, nu merita sa regret. Nu mai pot schimba nimic in trecut. Trebuie sa o fac in viitor.

Vreau lucrurile simple ale vietii.

Ma simt ca in gara. Ca o gara.Trenurile vin si ies. Ma parasesc. Ma asurzesc. Ma asupresc. Ma izbesc. Ma lasa sa plang.


NU ma lasa sa mai plang.. Strange-ma in brate, saruta-ma usor si promite-mi ca totul va fi bine.

Un comentariu:

  1. Imi place felul tau de a scrie! Si, mai ales, imi place descrierea blogului. Succes! :)

    RăspundețiȘtergere