miercuri, 22 iunie 2011

Departe de tot.

Distanta ma omoara. Lacrimi imi curg suvoaie. Vreau sa plec, sa fug, sa ajung. Unde? Inapoi. De ce? Sa te vad. Macar atat. Nu ma pot abtine sa nu ma pierd in mintea mea. Aici totul e viu. E ca si cand se intampla acum. Simt atingerea. Vad surasul. Ma pierd in privire. Ascult acordurile inimii. Ma primesti in brate? Te visez cu ochii deschisi. Trupul tau mi se inalta in fata la fel ca o sculptura de Fidias.

Soarele imi strabate pielea, nisipul imi cuprinde picioarele, marea imi inunda simturile. Si tu? Esti aici, acolo, in mintea mea. Te potrivesti decorului Marii Mediterane, te potrivesti inimii mele. Mai lipseste o intoarcere in timp cu 200 de ani in urma. Petale de flori pe verandele caselor. Parfumul puternic de trandafiri si magnolie. Agitatia din piete si aglomeratia de oameni. Ma seduc. Acasa. Aici? Acolo? Acolo pentru ca esti tu.

sâmbătă, 18 iunie 2011

In tot binele e un rau.


De ce atatea prejudecati care nu isi au locul?De ce nu intelege ca pot vedea situatiile nu numai unilateral, ci din toate perspectivele, doar ca acum oricum nu conteaza toate. Nu acum. Si pana la urma, ideea nu e ca eu sa fiu fericita? Nu vreau sa ajung o birocrata nenorocita. Vreau sa traiesc.

Stiu ca traim intr-o lume in care banii fac legea, dar exista lucruri mai importante. Viitorul meu nu vreau sa se invarte in jurul banilor. Vreau sa am un trai decent, dar sa mor eu daca imi doresc un comfort permanent. Vreau sa trec prin anumite lucruri, ca sa stiu ce sa apreciez pe urma.

Nu suport sa fiu inconjurata de persoane cu care sa simt ca nu am nimic in comun, cu care subiectele de discutie sunt atat de superficiale incat mai bine m-as uita la televizor ca tot ar fi mai profund. Trebuie sa ma simt conectata la lume, pentru a nu ajunge vreo prezenta fantomatica.

Nu intelege. Pur si simplu. Nu ma asculta. Imi monopolizeaza viata. Il inteleg. Imi vrea tot binele. Dar nu toate lucrurile trebuie sa fie controlate. Ma doare sa vad ca cu cat cresc, cu atat strange ma tare din curea, pentru ca ii e frica sa nu scap. E viitorul meu in joc, dar vreau sa imi joc singura cartile. Gandesc la rece, dar nu are incredere in asta. Crede ca ii demonstrez contrariul.

Imi pare rau ca o sa ma razvratesc asa impotriva lui la un moment dat. O sa il fac sa sufere. Dar daca va merita, o voi face, pentru ca pana la urma e viata mea. Nu vreau sa imi bat joc de ea, dar nici nu vreau sa ajung la 40 de ani si sa realizez ca nu sunt fericita. Eu nu regret ceea ce fac, dar regret atunci cand trebuie sa o fac din cauza unei constrangeri.

Viitorul meu, fericirea mea, viata mea.. in principal, eu sunt ceea care trebuie sa se ingrijeasca de ele. Restul.. doar foarte putin.