I'm feeling like I'm somewhere above the clouds and nothing can't touch me. I'm indestructible.
Dar asta e doar un sentiment de siguranta pe care viata mi-l ofera in acest moment. Nu pot nega faptul ca este extraordinar. Mi-a lipsit sa visez cu ochii deschisi si sa am un zambet aiurit pe fata tot timpul. Dar de ce fac asta? Nu e doar o amagire? Adica sunt fericita. Dumnezeule! Mult prea fericita. Si nu exista decat o singura persoana care ar putea sa imi ia asta. Dar spre multumirea mea, ma indoiesc ca o va face. Cel putin nu foarte curand.
"Lost in space" cred ca e expresia potrivita. :)
Ok. E clar. Am doua probleme mari si late. Una: cred ca la origini sunt o romantica incurabila. Cea ce e dragut, dar poate putin patetic pentru lumea de azi. Si doi: privesc prea mult in viitor. Uneori chiar am senzatia ca visez prea mult la viitor. Adica ar trebui sa nu imi pese atat de mult. Dar cum pot sa schimb ceva ce imi sta in fire? Sau cum pot sa schimb ceva ce imi sta in fire daca nu imi doresc indeajuns de mult? Poate asta e de fapt intrebarea.
Sincer, nici macar nu stiu ce e in capul meu. E perioada aia in care sunt confuza si aberez. Tin sa mentionez ca trec periodic prin ea. De unde mai apare un semn de intrebare. Ciudat cum un set de intrebari conduce la un alt set de intrebari.
Bine. Am deraiat de la subiect, dar nu imi mai aduc aminte ce vroiam sa spun. Acum un sfert de ora ma simteam altfel. Gresit! Nu am uitat, dar ceea ce as redacta acum nu ar mai avea aceasi intensitate. In fine. Ideea era ca sunt fericita si iubesc. Si nu vreau ca asta sa se mai termine. Vreodata.
Ce vise de fetita ..
