Uneori ma intreb daca chiar ma iubesti asa cum zici.De multe ori simt ca ma vrei(desi exista o posibilitate ca aceasta sa fie doar imaginatia mea),dar alteori simt ca ai vrea sa stau departe... Stiu ca poate chiar nu ar trebui sa imi fac probleme,dar oricat as incerca ma intorc tot la ele.In sufletul meu incoltesc temeri si indoieli.Radacinile lor cresc tot mai mari.Odata cu trecerea timpului sunt constienta ca se apropie ziua despartirii.E exact ca atunci cand te nasti.Cu fiecare zi trecuta esti tot mai aproape de moarte. Dar nu vreau...Nu cred ca as fi in stare sa imi revin.Stiu ca atunci cand vei pleca...vei rupe o bucata din mine care va fi intodeauna a ta.In urma..va ramane o gaura care ma va durea deseori cand ma voi gandi la tine. Probabil..cu timpul se va cicatriza.Dar niciodata nu va mai fi la fel.Orice dragoste..lasa o urma..o urma dureroasa. Si da,nu sunt pregatita sa te pierd.Nu sunt sigura ca voi fi vreodata.De obicei sfarsitul apare apare atunci cand iti e lumea mai draga..fix cand te astepti mai putin. Poate toate acestea suna patetic.Poate ma injosesc singura.Dar pentru mine acesta e adevarul.Mi-am daruit inima tie si nu pot decat spera ca vei avea grija de ea. Dar oare de ce indoiala si-a gasit loc sa isi faca radacini tocmai in sufletul meu?Chiar nu aveam nevoie.As vrea sa ma ajuti sa le dezgrop si sa scap de ele. Probabil ca nu vom fi impreuna pana la adanci batraneti.Avem o viata lunga in fata si inca multe lucruri de experimentat.Dar macar atat cat va fi..vreau sa fie frumos. Te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu