Soarele rasare.se reflecta in oglinda.in oglinda sufletului meu.ma orbeste.dar ma face sa ma simt bine.ma umple de fericire.ma simt implinita.imi simt trupul tot mai usor.atat de usor..simt cum ma fac una cu cerul.cum devin o parte din el.un nor dezinvolt.alb si placut.ma simt ca intr-o poveste.da stiu..ca in povestea micii sirene.care in ultima ei noapte pe pamant trebuia sa o omoare pe cea ce i-a furat iubitul.dar cuprinsa de dragostea ce i-o purta lui.scapa cutitul din mana si admira frumusetea lui de zeu.dar noaptea trecea si razele soarelui erau din ce in ce mai puternice pana cand ea a devenit spuma marii pe care o iubea inainte sa isi cunoasca printul.Am devenit acel nor zburdalnic ce se inalta tot mai sus.Vreau sa calatoresc spre cea ce m-ar fi pastrat om in continuare.vantul ma conduce in locuri nestiute.nemaivazute.asta ma face sa ma simt atat de emotionata incat lacrimi cad usor pe pamantul uscat de dragoste.cred ca mi-e dor sa am din nou acele sentimente de dragoste incat nu mai vreau sa fiu un nor.vreau sa fiu din nou un om.vreau sa stiu ca il mai pot atinge vreodata..nu vreau sa raman aici.singura in inaltul cerului.dar..ceva ma opreste.nu mai pot fi om din nou..am ramas cu atat de putin..acum sunt libera.ca pasarea cerului.dar niciodata...ce se va intampla.oare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu